Neculai Ghimpu s-a născut pe 15 iulie 1912 în comuna Covurlui din județul Galați, fiind al șaisprezecelea copil al familiei. În 1933 – 1934, la vârsta de 21 de ani, a început prima sa călătorie, un tur pe jos al României Mari, acţiune temerară desfăşurată sub egida revistei «România pitorească», foaia de drumeţie a iubitorilor de natură dintre cele două războaie.
După aproape 40 de ani, Neculai Ghimpu a decis să facă Turul Europei pe jos, călătorie susținută tot de revista «România pitorească», realizând în acest fel o punte peste timpul care nu-l îmbătrânise și nu-i diminuase vigoarea. Turul Europei s-a desfășurat conform unui program sever stabilit, culminând cu participarea globe-trotter-ului la Jocurile Olimpice de la München din 1972.
În noiembrie 1976, a pornit într-o nouă aventură, acoperind cu pasul ţări din Orientul Mijlociu (Siria, Iordania, Egipt), nordul Africii (Libia, Tunisia, Algeria, Maroc), Statele Unite ale Americii, Canada, ţări ale Americii Latine, Japonia, China şi revenind în ţară după 3 ani și 13 zile cu un avion al companiei TAROM pe ruta Pekin – Bucureşti.
Jurnalistul Mihai Creangă i-a dedicat în acea perioadă o serie de articole în revista “România pitorească”:
“Nu ştiu ce i-or fi menit ursitoarele, dar destinul lui Neculai Ghimpu s-a aşezat, încă din tinereţe, sub semnul drumeţiei şi aşa a rămas: un hoinar incorigibil, un vântură-lume în faţa căruia şi imaginaţia rămâne descumpănită. Bărbatul scund, de numai un metru şi cincizeci şi patru centimetri, împlineşte în miezul acestei veri şaptezeci de ani. Îşi va sărbători jubileul într-o nouă aventură mapamondică. Va fi încoronarea unei vieţi dedicate lor, drumurilor nesfârşite.
Veşnic peregrinul spune (oare să-l credem?): „E ultima mea ispravă, prin care îmi cinstesc anii şi închei o viaţă de drumeţ”. Sună a ameninţare şi a sfârşit de legendă. Eu, unul, nu cred, pentru că prea e pus pe şotii şi neastâmpărul îl înlocuieşte pe Ghimpu în fiecare celulă. Să stea locului? Ar fi un nonsens, o blasfemie, un sacrilegiu, o dezicere a unei întregi existenţe.
Acum, la senectute, în pridvorul celui de al optulea deceniu, vieţuşa lui Neculai Ghimpu ni se înfăţişează ca o carte bogată în tâlcuri. La vârsta aprigei tinereţi (sunt aproape cincizeci de ani de atunci!) Ghimpu cel iute de picior realiza – sub egida revistei „România Pitorească” — înainte mergătoarea noastră din acel timp — turul României pe jos. Performanţa nu rămâne doar una de tip spartan, aproape că nu va exista colţ de ţară, firişor de apă curgătoare ori aşezare în geografia patriei pe care să nu le fi bătut apoi, într-o împrejurare sau alta, cu piciorul, întru cunoaştere, preţuire şi încântare.
Vine la rând Turul Europei, cel de-al doilea act a ceea ce se va numi „aventura Ghimpu”, drumeţie al cărei punct final avea să fie Olimpiada de la München. Turul lumii, cel de-al treilea act al acestei piese, avea să se consume relativ curând după aceea, între anii 1976—1979; simplă înşiruire a ţărilor străbătute de globe-trotter, a aşezărilor în care a înnoptat, a itinerarelor pe care le-a ţesut cu pasul, a guvernatorilor şi oficialităţilor care l-au salutat şi încurajat pe temerarul drumeţ din ţările Orientului Mijlociu, nordul Africii, din nordul şi centrul continentului american, până în inima ţărilor Americii Latine, din Australia până în China şi Japonia ar umple paginile unei întregi reviste. A urmat, anul trecut, o călătorie în Rusia, contând — prin reuşită şi buna sănătate a celui ce o săvîrşea — ca un „antrenament” pentru voiajul ce demarează acum, sub semnul celor 70 de ani: Marea Britanie (un vis mai vechi) şi ţările scandinave.
Orice am spune, Ghimpu este un fenomen al naturii. Prin ce? Prin tenacitate, prin curajul de a înfrunta şi escalada orice greutăţi (şi au fost cu miile!), prin candoarea cu care intră în contact cu medii şi lumi total necunoscute, prin paradoxul de a se înţelege cu toate seminţiile lumii fără a cunoaşte vreo boabă din nici o limbă străină, prin vigoare fizică şi neosteneală ieşită din comun, prin optimism funciar. Chiar secvenţele cu iz donquijotesc ale voiajurilor lui devin, în aceste împrejurări, păţanii de încântare „marca Ghimpu”.
(…) Aveam să-l cunosc pe Neculai Ghimpu, român sadea (zice dânsul, întrebat câte limbi ştie: …moldoveneşte, munteneşte, olteneşte, ardeleneşte, bucovineşte), care e una din excepţiile fericite de la tradiţia mărturisită în versul popular. Căci Neculai Ghimpu nu s-a plimbat aşa, în dorul lelii, călătoria i-a fost statornică pasiune, cum lesne se poate proba, amintind aici când, unde şi cum a călătorit dumnealui. În ziua de 8 iulie 1933, odată cu răsăritul soarelui, Neculai Ghimpu, pe atunci în vârstă de 21 de ani, pleca în prima sa mare drumeţie: Turul României Mari. La 7 dimineaţa punea prima ştampilă în „jurnalul de bord”, un obicei pe care îl va păstra mereu apoi, strângând cu grijă dovezi din toate locurile prin care a trecut. Vara aceea, tot pe drum a fost. L-a prins toamna din urmă, l-a ajuns şi iarna. Dar la 5 ianuarie 1934, redacţia revistei „România Pitorească” de atunci certifica în carnetul tânărului Ghimpu că „a făcut înconjurul României pe laturile sale cele mai extreme, vizitând în plus Cehoslovacia, Ungaria şi Iugoslavia…”.
Ca o încurajare şi ca o deplin meritată recompensă pentru toate greutăţile învinse şi pentru perseverenţa depusă, îi acorda un premiu de 15.000 de lei. “Acest înconjur al României Mari, fiind prima sa încercare pe acest tărâm, îi dorim în viitor o călătorie mai însemnată, un înconjur al Europei sau chiar al Globului…”, scria publicația.
Avea să le facă şi pe unul, şi pe celălalt. După 30 de ani, în 1974, Neculai Ghimpu trece, mergând pe jos, prin opt ţări europene (Ungaria, Cehoslovacia, R.D.G., R.F.G., Franţa, Spania, Italia, Iugoslavia), pentru a vedea Olimpiada de la München.
Pe 11 noiembrie 1976, nea Ghimpu se aventura într-un ocol al Terrei, promiţând soţiei sale că va lipsi „doar un an”. Avea să se întoarcă abia după 3 ani şi 13 zile, pe 24 noiembrie 1979, vreme în care trecuse prin 29 de ţări din 6 continente. Ruta sa a fost Bucureşti — Asia Mică — Africa de Nord — America de Nord — America Centrală — America de Sud — Australia — Asia de sud-est — China — Japonia — America de Nord — Asia Mică — București. A călătorit ducând cu sine un mesaj scris în limbile franceză şi engleză, sub genericul „Turismul — paşaport pentru pace şi prietenie între toate popoarele lumii”.
*România Pitorească, mai 1982
Neculai Ghimpu a încetat din viață în 2006, la vârsta de 93 de ani, la București.
Credit foto: Dosare Secrete / www.dosaresecrete.ro
