Tratatul Uniunii Europene spune, la art.5 alin.4, că acțiunea Uniunii nu depășește, în conținut și formă, ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.
UE a cumpărat, prin “negocieri” prin sms, seruri de “imunizare” de peste 78 mld euro.
Inutil și nociv.
Mai mult, a determinat Statele membre să cheltuiască sau să piardă peste 5.000 de mld euro, în “lupta” contra plandemiei.
Ca să atenueze beleaua, CE a promis 750 mld euro, prin așa-numitele pnrr – adică ceva mic și prost, menit a evita falimentul cauzat de aruncarea pe fereastră a celor 5.000 de mld euro. Ironic, banii mai sunt și condiționați de “reforme” care vor păgubi și mai mult statele membre și vor sărăci și mai mult populația (știați că în UE, tărâmul bogătanilor milenari, există peste 140 de milioane de săraci?).
Numai România trebuie să cheltuie, până în 2050, peste 1.900 de miliarde de euro cu grindilul vieții…
Știați că instituțiile UE pot fi date în judecată dacă încalcă Tratatele?
Cine se încumetă?
Cei de azi, de la putere, care-s cu stabilitatea și “nepopulismul” mereu pe buze, nu o vor face nici într-un milion de ani.
Dar noi, da, o vom face. Curând.
Adăugiri ulterioare:
(i) Poate vă întrebați de ce, dacă e așa de evident și de simplu să dai UE în judecată, nu a dat nimeni încă UE în judecată. Eu, personal, am făcut-o. De două ori chiar – o dată am și câștigat (cazul Oltchim, valoae, 1,53 mld lei). A doua oară mi s-a respins acțiunea ca inadmisibil, pe motiv că nu aș fi probat că în România „imunizarea” anti-govid a fost obligatorie (ceea ce era evident, nu era vizibil pentru areopagiții de la Luxemburg, săracii …). Dar – pentru că există un „dar” …
(ii) La fel ca și în România, în toate statele UE este un mare jeomanfișizm referitor la aceste chestiuni și, de altfel, un foarte slab nivel de cunoaștere a tratatelor; pe asta și se bazează perversitatea birocrației UE: non combat – ul nostru, lipsa de atenție și oboseala cronică în față unui munte/fluviu zilnic de reglementări care se coc în laboratoarele celor peste 50 de mii de birocrați de la Bruxelles și care se prefac în regulamente, directive, recomandări, luări de măsuri, decizii, reveniri, republicări, interpretări etc. Evident că poate acționarea în justiție a UE să o facă oricine, oricând – scrie în tratate … Doar că trebuie ca cineva să zică „no, hai!”. Cel mai bine ar fi ca acțiunea să se facă sub forma unui proces colectiv, cu mii de inși drept reclamanți, din România și din UE.
(iii) Chiar, se bagă cineva?
