În toamnă scriam că primii care vor fi loviți de „austeritatea fiscală” a cuplului Boloș – Ciolacu vor fi românii care trimit/primesc bani din străinătate către/de la rude. Extrem de mulți au considerat că e conspirație și au înjurat (într-un stil care nu merită evocarea aici). De asemenea, foarte mulți au susținut, cu orgoliu, că pe ei nu îi poate viza măsura, căci fac acei bani legal și tot așa îi trimit/primesc, adică legal. Au fost unii chiar care m-au acuzat că susțin evaziunea, de vreme ce critic măsura minunată luată de cei doi, prin asumarea răspunderii guvernului în Parlament, adică, fără dezbatere.
E, și tocmai ce am luat cunoștință de un caz al unei doamne în vârstă, badantă în Italia de foarte mulți ani, care a trimis niște bani cash fiului său, în 2018 și 2019. A rezultat un impozit pe venit din surse neidentificate în cuantum de 220 de mii de lei.
Bine că, pentru acea perioadă, impozitul era de 16%. Acum este de 70%. Suma ar fi putut fi de 5 ori mai mare, plus penalități. Iar tranzacțiile cu bani fizici sunt limitate drastic.