“Pentru a asigura tuturor un stil de viață comparabil cu cel al francezilor, ar trebui ca populația Terrei să fie redusă cu 3 miliarde de persoane; dacă o sa continuăm să vrem să trăim ca americanii, nu vom putea fi mai mulți de 1,8 miliarde; a contrario, ca să trăiască toată lumea, va trebui să ne obișnuim cu modul de viață din India”.
(Bent Flybjerg, ecologist, citat în ziarul francez Les Echos, numărul din 14 noiembrie 2018).
La nivelul anului 2018, nu mai aveau apă suficientă 80 de țări, una din 5 persoane nu avea acces la apă potabilă, iar un miliard de persoane suferă de foame
Și asta nu pentru că Pământul nu mai avea resurse pentru toți, ci pentru că un procent de 1% dintre pământeni (care trăiesc infinit mai bine decât cei mai bogați și aroganți francezi și americani) dintre pământeni deținea și 50% și risipeau 99% din resursele și banii planetei.
Așa cum a rezultat de la ultima reuniune de la Davos a bogătanilor și a aroganților deținători și devoratori de resurse, această tendiță s-a acutizat. Primii 10 miliardari ai lumii dețin averi și resurse cât 50% din populația Terrei, adică, 4 miliarde de oameni.
Lumea noastră și viața pe Pământ s-au transformat într-un joc de sumă nulă: ce câștigă unii, foarte foarte puțini, pierd toti ceilalți.
Întotdeauna vor exista câștigători. Doar că vor fi din ce în ce mai puțini câștigători și din ce în ce mai mulți păgubiți [sărăciți, înfometați și înfrigurați].
Curând, elitele vor ajunge să aplice din plin principiile utilitarianiste ale lui Jeremy Bentham: să căutăm cele mai bune rezultate posibile pentru cât mai mulți oameni. Dacă nu pot trăi decent decât 1,8 – 3 miliarde de oameni, atunci cineva (sau ceva) va decide că restul este o populație de inutili social.
Priviți în urmă, la crizele din ultimii trei ani și veți vedea de ce afirmațiile lui Flybjerg au fost o profeție care s-a împlinit prin simplul fapt că a fost rostită (self – fulfilled prophecy). Analizați în această cheie expresiile de la Davos (World Economic Forum) – mâncători inutili, păpuși emoționale, claimatciengi, insectofagia, ordine liberală bazată pe reguli, semnalizarea virtuții supușeniei de turmă, drepturile colective prevalente drepturilor individuale etc. Veți vedea că totul s-a spus înainte de startul apocalipselor sanitare, climatice, energetice, geo-politice, financiare și militare dezlănțuite în ultimii 4 ani de transformare, sub zodia excepționalismului economic și juridic, a „occidentului colectiv”, noul imperiu de tipul celui din cartea lui Orwell, 1984, sau, dacă vreți, de tipul celui din Războiul stelelor.