Am fost azi la o emisiune a TVR, la ora 11. Am luat contact cu un tip de mesaj, care deja se transformă în trend, și care sună cam așa: stați departe de cei pe care serviciile secrete ucrainene sau moldovene i-au declarat persona non grata. Și chiar de cei care sunt indexați de aceste servicii ca fiind dizidenți sau deviaționiști de la linia politică fundamentală a partidului unic iubit. Nu e voie a se teoretiza uneltirea contra ordinii mondiale liberale bazate pe reguli, tovarăși!
După ce că, de peste 20 de ani, societatea românească este pas cu pas, la orice nivel, ocupată de serviciile secrete române, care s-au insinuat în absolut toate domeniile (economie, justiție, politică, jurnalism, social media), acum trebuie să ținem cont și de indicațiile serviciilor secrete ucrainene. Care servicii secrete au fost, până mai acum 3-4 ani, servicii secrete ruse, iar înainte de 1991 au fost de-a dreptul KGB.
Dacă așa se va rostogoli trendul anul acesta, atunci probabil că vom fi nevoiți să reascultăm declarația nestudiată, din rărunchi, a lui Iohannis, din septembrie 2021, când ardeau oamenii în spitalele plandemice, declarație conform căreia România este un stat eșuat.
Un general SRI, Rog pe numele lui, declara anul trecut că „ei” sunt deciși să manipuleze prin inginerie socială masele de votanți, pentru a nu fi tentate să voteze cu „extremiștii”. Și nimeni nu l-a demis sau măcar sancționat pe dl. Rog. Iată că treaba are a se fi pus deja pe roate.
De mai mult de 5 ani, bugetele și efectivele serviciilor secrete se gonflează, pensiile plătite tineretului secretos trecut la vârsta de 43 de ani în rezervă/la pensie au ajuns la 50% din bugetele totale ale serviciilor, afacerile permise serviciilor (sau acoperite, în interesul serviciilor) sunt cam singurele profitabile în România, digitalizarea, alegerile și controlul traficului de droguri sunt date pe mâna serviciilor secrete și făcute praf, și nimeni nu zice nici măcar pâs. Sau miau, că e la modă.
Iar acum?
Acum suntem nevoiți să ținem cont și de serviciile secrete ucrainene, care au reușit să creeze legenda bunicuței care a doborât cu un borcan de murături un Suhoi rusesc, sau moldovenești, care acum 3 ani nici măcar nu concepeau că există limbă română în Moldova, necum să se apropie de țara mamă din punct de vedere politic și economic. Acum trei ani, aceste servicii secrete erau, de fapt, filiale ale serviciilor secrete ruse…
Ce să zic, bine am ajuns …
Hai Liberare?