Pentru că tot este an electoral, pentru că tot suntem nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în țară și cu țara, precum și de modul în care românii din înaltele funcții de decizie în stat își exercită mandatul, iar eu tot scriu pe temele astea, apărând veșnica întrebare ”eu cu cine votez?”, mi-am adus aminte de 2 opere pe care am fost obligați să le citim la școală.
”O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale scrisă în 1884 și ”Ciocoii vechi și noi” sau „Ce naște din pisică șoarici mănâncă” a lui Nicolae Filimon publicată în 1862.
Două opere pe care am fost obligați să le citim la școală. Le-am citit sau poate nu la momentul respectiv, dar am citit rezumate, conspecte, ne-am axat pe stilurile literare, caracterizări personaje etc.
La vârsta respectivă, preocupați fiind cu notele obținute, trecerea clasei, luarea bacalaureatului, nu ne-am axat pe comparații între ce ni se relata din vremurile respective, indiferent de stilul literar, și compararea cu prezentul.
După ani, când am mai trecut prin viață, ne-apar fleșuri cu fragmente din operele respective și avem impresia că trăim pe viu ceea ce cândva am citit în opere scrise cu sute de ani în urmă și-așa ne dăm seama că scriitorii s-au inspirat în operele lor din realitatea timpurilor pe care le trăiau, iar noi nu am știut să analizăm cândva și realitatea acelor vremuri pentru a vedea câte s-au schimbat sau nu, dacă am evoluat sau nu, în realitate. Și uite așa, chiar dacă școala, teoretic, ne învață pe toți, noi nu știm să învățăm și nu facem nimic să nu se mai repete istoria.
Cetățeanul turmentat al lui Caragiale și a lui întrebare ”eu cu cine votez?” pare nemuritor, după sute de ani, în actualitatea politicii românești, este destul de cunoscut pentru mulți români și ușor accesibil la o simplă căutare pe internet. Cu toate acestea, veselia pe care ne-o crea în tinerețe, cu cât înaintăm în vârstă, se transformă în tristețe, deoarece constatăm că în prezent ceea ce scria Caragiale în 1884 este tot de actualitate, creându-ne impresia că trăim într-o buclă din care nu putem să ieșim, fiind incapabili să corectăm greșelile trecutului. (https://www.youtube.com/watch?v=cwdBkfa9dfU)
Despre Ciocoii vechi și noi sau Ce naște din pisică tot șoareci mănâncă (Pologul și Dedicația) lui Nicolae Filimon, probabil puțini își aduc aminte.
”Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voiește a se reorganiza, decât a da frânele guvernului în mâinile parveniților, meniți din concepțiune a fi slugi si educați într-un mod cum să poată scoate lapte din piatra cu orice preț!…
Platon a zis, cu două mii de ani înainte de a lua noi pana în mână ca să descriem pe ciocoi, că un om, ca să poată deveni cetățean onest, mai întâi de toate cată să fie născut bine, crescut în frica lui Dumnezeu, si din copilărie până la maturitate să trăiască înconjurat de oameni virtuoși și drepți.
Ciocoiul este totdeauna și în orice țară un om venal, ipocrit, laș, orgolios, lacom, brutal până la barbarie si dotat de o ambițiune nemărginită, care eclată ca o bombă pe dată ce și-a ajuns ținta aspirațiunilor sale.
Pepiniera in care cresc acești inamici ai onoarei si ai tuturor virtuților cetățenești este mai totdeauna casa bogatului si mai cu seama a bogatului parvenit. …”
Mai departe ne prezintă:
– ”evoluția” ciocoiului: de unde își începe cariera, cum învață să fure și să trădeze și cum nu mai poate să trăiască fără ”scumpeturile elitei”;
– cum se ”propagă” această ”specie aparte”: cum copiii ciocoilor după ”educațiunea morală și neîntăriți prin virtuți și exemple de onoare învățate din casa părinților”, la întoarcerea de la studiile din Europa, aduc în țară ”viciul și depravarea”, ”producând mai mult rău decât bine nenorocitei de țări ce hrănește în sânu-i asemenea vipere”; cum ciocoii și puii lor, ajunși oameni în stat, se deosebesc de omul onest prin faptele și purtările lor; cum se folosește ciocoiul în adunări publice de ”amorul de patrie, libertate, egalitate și devotament” pentru a se sui pe treptele scării la putere și a alerga la străini pentru a primi de la dânșii posturi în țara noastră; cum își ridică masca ipocriziei și își arată adevărata față după ce a ajuns pe poziția dorită; cum nu mai simte nimic din ceea ce este frumos și uman; cum îl supără libertatea presei; cum se împart funcțiile în stat între ciocoi și sunt numiți dintre ciocoi cei care au funcții în stat.
Atașez fotografii cu ”Prologul”. Citiți și gândiți-vă dacă pare o analiză a ceea ce se întâmplă în statul român în prezent.
Da, este un roman și am putea să credem că este numai rezultatul imaginației lui Nicolae Filimon. Asta dacă nu citim ”Dedicația”. Dacă o citim, vedem că autorul ne spune că era cât pe aci să ardă manuscrisul, deoarece tot analizase cărei categorii să i-l dedice, dar nu se hotărâse, pentru că mai găsise și excepții. Însă, în final, a găsit să îl dedice ciocoilor, ”străluciților luceaferi ai vicierilor, cari ați mâncat starea stăpânilor voștri și v-ați ridicat pe ruinele acelora care nu v-au lăsat să muriți în mizerie; vouă care sunteți putrăjunea și mecegaiul ce sapă din temelii și răstoarnă împărățiile și domniile; vouă celor care ați furat cu zvanțul din funcțiunele cele mici și cu miile de galbeni din cele mari, iar acum când v-ați cumpărat moșii și palate, stropiți cu noroi pe făcătorii voștri de bine..”
Vi se pare ceva de actualitate ce scria Nicolae Filimon la 1862? Pare de actualitate descrierea categoriilor cărora voia să le dedice inițial scrierea: boierii, neguțătorii?
Atașez fotografii și cu ”Dedicația”.
Citind, dacă aveți impresia că, într-un limbaj mai vechi, este relatată situația actuală din societatea românească, nu credeți că asta ar trebui să ne facă să ne gândim: unde am greșit în ultimele sute de ani?
Poate ar fi cazul ca, la școală, să învățăm nu numai despre literatură, ci să învățăm să și analizăm dacă cele întâmplate în timpurile trecute relatate în operele scrise cu sute de ani în urmă, indiferent de stil, se regăsesc într-o formă sau alta și în prezent. Poate așa am deveni mai conștienți de realitatea mediului înconjurător și ne-am începe viața de adult mai conectați la realitate, cu un spirit critic și civic cetățenesc mai dezvoltat și vom încerca să corectăm ”greșelile trecutului”.
Altfel, vorba lui Eminescu ”toate-s vechi și nouă toate” (https://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/glossa.php).
