Polițiștii de frontieră mehedințeni au descoperit un autoturism în valoare de aproximativ 60.000 de euro, căutat de autoritățile din Belgia și care a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră până la finalizarea cercetărilor.
În data de 07.04.2024, ora 01.05, la Punctul de Trecere al Frontierei Porțile de Fier I, județul Mehedinți, s-a prezentat pentru controlul de frontieră pentru a intra în țară, un bărbat în vârstă de 56 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, an de fabricaţie 2020.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul este semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă emisă de Belgia, doar cu două zile înainte de prezentarea în punctul de trecere.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că nu știa despre faptul că mașina se află în atenţia autorităţilor.
Mașina, în valoare de aproximativ 300.000 lei, a fost indisponibilizată la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin, iar în cauză polițiștii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale, se mai arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.