Diferența între omul arhaic și cel modern este dată de lipsa capacității reînnoirii prin ieșire.
Omul modern nu iese, păstrănd structurile încremenite, în cadrul cărora face revoluții, reforme.
Avram a ieșit din orașul Uhr. Evreii au ieșit din Egipt. Lot a ieșit din Sodoma.
Ieșirea înseamnă reînoirea părăsind structurile vechi, încremenite, fără viață. Soția lui Lot uitându-se înapoi, fiind incapabilă de reînnoire prin ieșire din structurile vechi, încremenite, s-a facut stâlp de sare, simbol al încremeniri lipsit de viață.
Structurile încremenite ale civilizației, trecând prin revoluții / reforme, sunt incapabile a se reînnoi prin ieșire. Mereu deoarece se uită înapoi la structurile vechi ale gândirii, renașterea de pildă, schimbările fiind doar formale, nu și din spirit al reînnoirii, din structurile arhetipale proaspete ale inconștientului colectiv. Și încremenirea se continuă. Nevasta lui Lot făcându-se statuie de sare, simbolizează acest rezultat final, fără viață.
Încremenirea, să fii statuie fără viață, după un timp devine insuportabilă, datorită enegiilor inconștientului devenite necreative, care devin distructive, erupând ca un vulcan.
În prezent civilizația noastră se află în această situație. După natură urmează distrugerea omului si a civilizatiei, cu pretextul salvării naturii și prin distrugerea familiei. Civilizația noastră din cauza lipsei capacității reînnoirii prin ieșire a ajuns la o situație a autodostructivității ca și Sodoma și Gomora, ca această întamplare biblică pe plan imanent asta înseamnă.
