Daca nu imblânzește inima, rațiunea e violentă. Asta e problema criticii in biserica, daca nu e inspirată de Duh.
Critica lui Christos Yannaras față de biserică, față de religiozitatea de azi, nu e vorba că nu are dreptate în sine, după literă, dar parcă e dictată de un spirit raționalist, violent, al iluminismului, fără duh. Teologia lui are ceva din răceala rațiunii catolice, protestante, și filozofice a Vestului. Din ce cauză?! Ii lipseste fondul mistic al experienței ortodoxe. O unificare organică în Duh a experienței mistice, cu cele raționale ale minții.
Teologia trebuie sa dea pilda coborârii minții în inimă, întalnindu-se cu experientlța mistică a inimii. E vorba de o filozofie teologică ce cu ajutorul lucrării Duhului Sfânt, coboară în inimă. Realizând o teologie mistică, ce comunică între minte și inima, ajutând omul să realizeze această unitate.
Mintea teologiei vestice, catolica, protestanta, nu coboara în inimă ca să împărtășească. Nu rezultă o unitate intre inima si minte, ci un blocaj chiar în comunicare dintre ele, prin raționalismul ei.
Și aici este problema lui Yannaras. Face ce fac vesticii! Ia un schelet al filozofiei existențialiste, a lui Heidegger, și îl îmbracă cu o haină ortodoxă. Totul e dat din afara, ca la orice constructie rationalista, inima acestei construcții, nefiind deloc ortodoxa, mistică.
Când m-am întalnit cu teologia ortodoxa, la cele mai rationale constructii simteam că pe urmă totul se întampla în om. Rațiunea acestei teologii fiind mijlocită de Duh. Acest lucru nu l-am simtit la Yannaras.
E interesant ce scrie. Pune degetul pe rană! Dar e rece, căci totul vine din afara, nu din inimă. Teologiei lui Yannaras îi lipsește scopul crestinismului ortodox, coborârea minții în inimă, prin aceasta și îndumnezeirea omului. Nu e vorba că nu e prezent in teologia lui, dar mi se pare că marginalizează.
De ce am vorbit de coborârea minții, rațiunii teologice, în inimă?! Ca să previn generalizării, căci creștinii pe urmă au construit pe scheletul filozofiei grecesti. In cazul ortodoxiei daca ar fi fost așa, n-ar fi putut realiza o teologie mistica vie, care nu e deloc o imitatie slugarnica a platonismului. Teologia mistica a ortodoxiei are acel fascinozum in ea, care e necesar oricarei experiență religioasă mistică, autentică.
E caracteristica teologiei vestice, construcțiile pe un schelet filozofic intr-un mod neasimilat cu o experienta mistică.
Yannaras criticând gândirea, teologia vestică, cade în capcana raționalismului vestic, în capcana criticii raționaliste fără duh.
Dar cel mai tare îl tradează pe rationalismul lui Yannaras, faptul că inventează, ca orice teolog raționalist. Cum diferențiază experiența bisericească crestină, de religie, e o invenție pur mentală, raționalistă. Aici se vede, că a făcut o teologie de birou și nu de mistică. Fără duh profetic, critica poate să fie a hybrisului și nu stă în sine.
E continuarea teologiei și filozofiei vestice raționaliste, cercetarea științifică a religiei și mitologiei, fără coborârea minții în inimă. Se zice că, cercetarea științifică e mereu obiectivă. Pe plan natural, religia, mitologia, sunt născute de inconștientul colectiv. Jung vorbea despre obiectivitatea inconștientului colectiv, pe care o considera mai obiectivă, decât rațiunea!
