Am ajuns acolo unde omul trece acea limită unde doar păcătuiește, omul devine luciferic, diabolic.
Verena Kast psiholog jungian scrie că orice intenție de eliberare ascunde în sine sămânța fascismului nou.
În prezent este vorba de salvarea mediului, care va fi folosit ca un pretext pentru un control global.
Considerând poluantă agricultura ca să se poată controla populația cu mâncarea sintetică.
Ca o noutate apăruse o amenințare nouă: am scos prea multă apă din pământ și axa pământului s-a modificat cu 80 cm. Sigur că trebuie pus sub controlul elitelor inteligente apa potabila. Un nou control global al maselor.
Când banii vor fi controlați pe card, se vor lua casele, cu pretextul că se poluează. Te mută în niște blocuri din sate, cum plănuia Ceaușescu. Cei care îl consideră erou, în viitor se vor putea bucura de realizarea planului dictatorului.
Niște minți diabolice deja controlează lumea. Acum nu natura e în pericol, ci omul. Distrugerea omului reprezintă cel mai mare pericol, mai mare decât cel al naturii. Peste scurt timp, omul va fi mult mai tare distrus, decât natura până acum. Ne așteaptă o catastrofă umanitară globală, datorită minților diabolice care controlează lumea. Și salvarea mediului va rămâne un pretext numai al dictaturii globale. Sau?!…
E adevărat că o populație controlată înseamnă și un consum redus la minim cu care scade și poluarea. Dar ce va fi cu industria?! Venitul minim garantat are acest scop, de a preveni lipsa locurilor de muncă, din cauza scăderii producției, datorită eliminarii într-o mare parte a luxului. Căci, cu ce s-a distrus natura e lux, nu aparține vieții. Controlul libertății de mișcare aproape elimină industria automobilelor, de pildă. Vei călători virtual, mai ales dacă mai consumi și substanțe interzise, acest consum al drogurilor se va lărgi. Ca în pușcărie, dar legal.
O prăbușire a civilizației noastre, pe termen lung, e destul de plauzibilă. O eliminare a largului consum, poți elimina într-o mare parte industria care poluează. Elitele care vor să salveze în așa fel civilizația, în realitate vor o prăbușire controlată a civilizației, ca să nu se scufunde în haos, dar, pentru salvarea puterii lor proprii. Căci ei consideră dacă va cădea în haos civilizația, cad și ei în neant.
Dar, unde nu ies calculele lor?! Cum consideră Karl Popper, societățile tribale erau societati închise. Contra acesteia el vorbea despre o societate deschisă. Așa este când nu cunoști o societate prin trăirile sale, prin trăirile tale, interioare. Popper judecă societățile tribale după niște idei pur raționale, exterioare, care nu reprezentau conținuturile interioare trăite de omului tribal. Ca acel închis reprezenta o limită, o previzibilitate a consecințelor, dacă treci anumite limite, pe plan psihic. Omului societății deschise, lipsite de limite, pe care o susține Soroș și elitele globale, nu sunt conștienți de consecințe pe termen lung, căci intelectul lor trăiește departe de aceste conținuturi arhetipale inconștiente ale omului universal, trăite de omul arhaic; consecințele fiind experimentate, intuite pe plan psihic de către acest om primitiv, dar nu și prost, ca omul modern. Această imprevizibilitate a hybrisului modern în consecință, deja am văzut în cursul modernității, pe care omul nu o ia în considerare, nefiind destul intelectul numai, fiind necesar pentru aceasta și psihicul inconștient, unde se experimentează limitele, impuse de psihicul inconștient, arhetipurile, structurile acestuia.
Am ajuns în punctul în care ca omul trecuse acea limită doar de a păcătui numai, omul devenise luciferic, diabolic. În acest caz nu există iertare, căci omul se condamnă singur, autodistrugându-se.
Deja cunoaștem anumite consecințe în direcția în care mergem. Limitarea libertății necesității unui mai mare consum a netului. Efectele psihice vor fi catastrofale, principalul fiind depresia. Efect care va fi datorat și lipsei libertății de mișcare, pe care văzusem efectele psihice negative în timpul pandemiei.
Mâncărurile cu multe chimicale, începând de la creștere, deja dăunează. Ce va fi, cum se plănuiește, când trecem la agricultura verticală, totul fiind crescut într-o supă de chimicale. Putem fi siguri că organismul omului va fi distrus. Dar cel mai dur atac psihic, emoțional, privește omul, din partea distrugerii familiei. Viitorul privește un om lipsit de libertate, distrus fizic și psihic.
Elitele vor să-și salveze puterea, prin controlul prăbușirii civilizației, prin distrugerea necontrolată a omului, care se va întampla mult mai rapid, decât prăbușirea lentă, de la sine a civilizației.