Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul s-a născut pe 14 noiembrie 1967, la Brăila. Între anii 1982-1986 a urmat cursurile Colegiului Naţional „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, iar între anii 1988-1993 a fost student la Universitatea din Galaţi, Facultatea de Mecanică, Specializarea „Maşini Termice”, ingineri zi. A finalizat cursurile cu teza de licenţă „Proiectarea motorului cu ardere internă MAN, 6 cilindri în linie”. Între anii 1993-1997 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, Secţia Pastorală, unde a obţinut diploma de licenţă prin prezentarea tezei „Relaţia părinte-fiu duhovnicesc în Patericul Egiptean”.
În anul 1993 a fost închinoviat la Mănăstirea Sihla din judeţul Neamţ, iar în 1995 a fost tuns în monahism. Un an mai târziu a fost hirotonit ieromonah de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, pe seama Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. În anul 2001, a fost numit egumen la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, iar în anul 2004 a fost hirotesit protosinghel. În perioada martie-iulie 2007, a fost secretar la Sectorul exarhat al Arhiepiscopiei Iaşilor, în anul 2008 este numit stareţ al Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din 2008, iar în anul 2009 a primit rangul de arhimandrit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În 2008 s-a înscris la studiile de master la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, iar în anul 2010 a susţinut lucrarea de disertaţie „Metode şi mijloace pastorale utilizate de Sfântul Nicodim Aghioritul şi de părintele Petre Vintilescu”. Între anii 2013 – 2016 a urmat cursurile Şcolii Doctorale a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, teza de doctorat, intitulată „Practica exorcizării în Biserica Ortodoxă. Aspecte liturgice, canonice şi pastorale” și realizată sub coordonarea părintelui prof. univ. dr. Viorel Sava, fiind susținută public pe 20 septembrie 2018. Calificativul acordat de către comisia de doctorat la finalul şedinţei publice a fost „Excelent”, iar teza a văzut lumina tiparului la Editura Doxologia anul trecut. Tot în calitate de unic autor, a publicat la Editura Doxologia în 2013 volumul „Duhovnicia Patericului”. Totodată, a publicat peste 30 de articole științifice în reviste sau volume colective, în țară și străinătate, atât în limba română, cât și în franceză, fiind invitat de-a lungul timpului la numeroase conferințe și emisiuni radio și TV.
În luna februarie a anului 2009, arhimandritul Nichifor Horia a fost ales exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.
Ca un fapt inedit, părintele arhimandrit Nichifor Horia a obţinut în 2019 premiul special al publicului la faza naţională a Concursului internaţional „Ma thèse en 180 secondes”, organizat de AUF (Agence Universitaire de la Francophonie). A fost pentru prima dată când un teolog a ajuns în faza naţională a acestui concurs, care la noi în ţară s-a aflat la a treia ediţie. Noul ierarh ales a finalizat de-a lungul timpului și cursuri de perfecţionare a muzeografilor şi ghizilor din muzeele bisericeşti, certificatul fiind eliberat de Secretariatul de Stat pentru Culte – Direcţia Relaţii Culte. Alte cursuri absolvite îi atestă competenţele de formator adulţi și de antreprenor, certificările fiind eliberate de Ministerul Muncii şi Familiei şi Protecţiei sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
PS Nichifor Botoșăneanul a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor în ședința Sfântului Sinod, ce a avut loc pe 25 februarie în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și hirotonit episcop în data de 7 martie 2021 în Catedrala Mitropolitană din Iași.
***
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască Preasfințitului Părinte Nichifor păstorire rodnică și îndelungată în lucrarea necontenită a propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu!
Întru mulţi ani cu sănătate şi ocrotire de la Domnul, Preasfinţia Voastră!
Credit foto / Sursa: Doxologia