Unitatea de măsură nu este hectarul, ci mormântul unui Erou. Subdiviziunea de bază nu este metrul pătrat, ci batista în care nevestele și copiii celor plecați pe front și-au înnodat lacrimile. De la această percepție pornește totul, de la Cultul Eroilor, afirmă dr. Mihai Tîrnoveanu într-un articol publicat pe Napocanews.ro.
Cât costă un hectar de teren arabil sau de munte? O pungă, două de euro. Dar cât costă un hectar de morminte de eroi? Răspuns: nu se vinde. Aceasta ar fi trebuit să fie perspectiva si atunci niciun străin nu ar fi putut cumpăra nici măcar o palmă de pământ și niciun partid politic nu ar fi avut nici măcar curajul să se gândească, că ar putea scoate la mezat pe un argint găurit, aurul, petrolul, pădurile, gazul sau orice altă bogăție naturală de pe acest Teritoriu, căci el nu ar fi stat sub semnul întrebării cât costă, ci sub semnul lui ”Nu se vinde”. Păi de ce să nu se vândă? Pentru că suntem sub semnul Eroilor. Dar ce au făcut acești eroi? Simplu, si-au dat viața pentru ca toate acestea să ,,poarte un nume”: România; pentru ca toate acestea să fie ale noastre, iscălind cu sângele lor, cu oasele lor frânte pe roată, actele noastre de proprietate. Conștiința națională asupra proprietății generează nu numai „imposibilitatea sufletească” de înstrăinare a ei, ci și o prosperitate economică, căci acea proprietate va fi inevitabil valorificata la potențialul maxim în interesul individual al românului care coincide cu cel național. Naționalismul suprapune astfel în mod firesc cele două concepte, bunăstarea individuală si cea națională, prin simplul fapt că Națiunea nu caută nici anularea individualității omului asa cum se întâmplă în comunism, nici ridicarea acesteia la „rangul” de orgoliu cum este în liberalism, ci caută o perfectă armonizare naturală între interesele individuale și cele naționale, după cel mai firesc model posibil, anume cel al familiei. Legătura de sânge și de dragoste puse sub semnul credinței garantează aceste lucruri.
Pentru ce au mai murit Eroii? Pentru Libertate, inclusiv pentru libertatea de a ne putea cunoaște si afirma Istoria, dincolo de gratiile cenzurii bolșevice, neomarxiste, comuniste sau cum vreți voi să o numiți. Străinii știu bine puterea simbolurilor, puterea lor de a mișca suflete, puterea lor de a uni oamenii în forța unei națiuni, puterea lor de înălța o Țară. Ei stiu bine puterea Eroilor, căci au simțit-o de-a lungul Istoriei. De aceea îi îngroapă în uitare, de aceea îi scot din cărți si manuale, de aceea ne opresc să îi afirmăm, prin legi si instituții oficiale de tip CNCD, CNA sau Elie Wiesel. De aceea ne smintesc tinerii cu mărgele și „jocurile climatice” ale propagandei iar atunci când Eroii răsar la propriu din pământul pădurilor de Valea Uzului spre exemplu, intră în panică… panica să nu cumva noi să avem Cultul Eroilor reper zilnic în viața noastră, Scut si pentru Aur si Pământ si pentru Libertate și pentru copiii noștri.
Așadar, cât costă române…? Nu se vinde!
Credit foto: Napocanews.ro