Suntem în anul 2024, unde tehnologia, evoluția primează, iar lipsurile, de orice fel, nu își au locul… însă, din păcate sunt foarte multe familii, sau bătrâni singuri, care sunt în pragul sărăciei, sau mai bine zis, sub acest prag.
Într-un colț al județului Botoșani, pe raza comunei Coțușca, timp de doi ani Asociația Social-Creștină „Sfântul Ioan Iacob de la Crăiniceni” a ajutat zi de zi zeci de oameni: familiile defavorizate, copii, bătrâni care nu își pot procura hrana singuri ș.a.
Cu toate acestea, de câteva săptămâni Asociația a rămas fără locație. Astfel nu mai au unde să gătească mâncarea pentru cei peste 100 de beneficiari cărora le pregăteau și transportau o masă caldă zilnic.
„Avem nevoie de ajutorul domniilor voastre, pentru a-i putea ajuta în continuare pe cei care nu au posibilități. Avem nevoie de ajutor financiar pentru a putea achiziționa o locație unde să putem găti mâncarea pentru cei neajutorați. Sunt bătrâni care sunt singuri, nu au pe nimeni, unii dintre ei sunt imobilizați si au nevoie de hrană. Sunt familii defavorizate care au nevoie de noi, au nevoie de o masă caldă zilnic și nu numai.
Așadar, vă rugăm, cine poate să ne ajute să-i putem ajuta pe semenii noștri care sunt aflați în nevoie. Orice ajutor, cât de mic contează!” – a transmis coordonatorul Asociației social-creștine „Sfântul Ioan Iacob de la Crăiniceni”.
Mesajele nu încetează să apară, în fiecare zi Asociația primește solicitări și „strigăte după ajutor”.
„Mi se rupe inima când primesc mesaje de unii dintre beneficiari, care au nevoie de mâncare, de ajutor, ba de una, ba de alta. Prin mesajele primite de la ei, efectiv, aud strigătele disperate după ajutor, plânsul celor micuți care nu au nimic pe masă, iar eu mă chinui, căci nu îmi mai permit să îi ajut…”, ne mărturisește cu chipul trist și cu lacrimi în ochi coordonatorul Asociației.
Toți cei care vor să întindă o mână de ajutor pot lua legătura cu reprezentantul Asociației prin pagina de Facebook Asc Sf Ioan Iacob sau pot face o donație în conturile de mai jos: