V-am mai scris despre Laura Mihaela și despre fetița ei de 4 anișori, Eva. De multe ori v-am îndemnat să o ajutați ca să facă față costurilor pentru tratamente. Ei bine, de câteva zile, Laura lipsește, a obosit și a fost nevoită să ia o pauză.
Dacă nu știați cine este Laura, vă spun că ea a stat mereu în spatele meu în tot ce am reușit să fac aici. Și nu doar aici, ci peste tot acolo unde oamenii au avut nevoie de ajutor.
Laura lipsește fiindcă nu mai știe încotro să apuce. Eva nu este bine deloc și, se pare, că tot ce s-a făcut până acum pe parte medicală a fost greșit. Mai mult decât atât, mai nou are episoade frecvente de sângerări nazale.
Din pacate, acolo unde aștepta vești bune a primit descurajări legate de faptul că părinții nu au fost corect direcționați in investigațiile medicale. Multe dintre ele au fost făcute de formă, fără să aibă sau să cuprindă ceea ce era de maxim interes pentru Eva.
Din acest motiv am hotărât să ajungă cât mai repede în spitalele din Italia, în Roma sau în Milano mai exact. Vor relua toate analizele de la zero. Absolut tot.
În prezent așteptăm răspuns din partea specialiștilor din Italia. Cel mai probabil vor fi nevoiți ca la începutul lunii martie să fie deja acolo.
Posibilități financiare nu mai au deloc. Absolut deloc! Eva are nevoie de noi acum. Măcar să-i adunăm bani de zbor și de cazare.
Sunt conturile Laurei mai jos:
RO30BTRLRONCRT0630884401- RON
RO77BTRLEURCRT0630884401- EURO
BancaTransilvania
Titular: CĂPRIORU EVA -STEFANIA
Revolut tel: 40728635357
user revtag: lauramd7xo