Dezvăluiri incendiare făcute de Anca Alexandrescu despre cum partidul Dianei Șoșoacă vrea să acapareze protestul fermierilor și transportatorilor.
Aparent, un avocat, membru al partidului SOS, a reușit să obțină o autorizație de protest pentru sute de camioane și tractoare în fața Palatului Parlamentului.
„Vreau să evităm acest pericol uriaș pentru că există riscul să se întâmple cu acest protest ceea ce s-a întâmplat cu protestul din 10 august, pentru că oamenii care au vrut atunci să protesteze din diaspora au fost păcăliți și li s-a furat protestul de către alte persoane. Fix același lucru se întâmplă și acum, pentru că acest așa-zis protest nu este un protest al fermierilor. Am demonstrat aseară în emisiunea mea că cei care au depus cerere pentru acest protest în mod repetat, pe 12 ianuarie, 14 ianuarie și ultimul acum două zile, sunt avocații președintelui unui partid, Diana Șoșoacă, chiar și domnia sa a depus prima cerere alături de acești avocați.
Mai mult, acești domni avocați sunt implicați în mai multe cazuri controversate, unul într-un dosar penal legat de o altă aprobare legată de piața Constituției, dacă vă aduceți aminte de acel concert al lui Robbie Williams când au fost înregistrați cu niște sume de bani uriase pentru că au tranzacționat acea licitație pentru care aveau aprobare.
Din punctul meu de vedere, este o mare înșelătorie și este o capcană ca în continuare noi să spunem că acest protest a fost aprobat pentru fermieri. A fost aprobat pentru reprezentanții unui partid politic care încearcă să atragă într-o cursă fermierii să participe la acest protest. Ei au încercat și în Piața Victoriei, aceleași personaje.”, a declarat Anca Alexandrescu pentru Realitatea PLUS.
Credit foto / Sursa: ActiveNews