În atenția criticilor literari de la Uniunea Scriitorilor
Nu mai e niciun secret că există așa-zișii roboți de chat sau asistenți virtuali care pot purta conversații cu oamenii, iar Chat GPT este tehnologia din spatele acestora. Ca să știi ce poate și ce să ceri unei asemenea tehnologii, trebuie mai întâi să știi ce este. Din informațiile găsite pe internet, le-am ales pe cele de pe playtech.ro și am făcut sinteza care urmează…
Chat GPT este un tip de inteligență artificială care poate înțelege și genera text în limbaj natural. Acesta este antrenat pe cantități mari de date de text și folosește un algoritm numit „transformer” pentru a învăța cum să genereze text care să fie similar cu o conversație umană, dând răspunsuri la solicitări sau întrebări pe baza a ceea ce a învățat.
Acesta este mai întâi alimentat cu un set mare de date de text, cum ar fi articole sau conversații. Apoi folosește aceste date pentru a învăța tiparele și structura limbajului. Odată ce a învățat suficient despre limbaj, poate genera propriul text pe baza unei anumite solicitări sau a unui anumit subiect.
ChatGPT utilizează o variantă a arhitecturii Transformer, care este un tip de arhitectură de rețea neuronală, special concepută pentru procesarea datelor secvențiale, cum ar fi textul. Modelul este antrenat folosind o variantă a Transformer numită „Reinforcement Learning from Human Feedback” (RLHF).
Este important de reținut că ChatGPT generează texte pe baza modelelor pe care le-a învățat din datele de antrenament și nu are o înțelegere sau cunoștințe din lumea reală. Acesta nu are acces la informații externe și nici nu are capacitatea de a naviga pe internet.
Pe scurt, ChatGPT este un model lingvistic conceput pentru interacțiuni conversaționale, alimentat de o variantă a arhitecturii Transformer, antrenat pe cantități mari de date de text și reglat cu precizie prin tehnici de învățare prin consolidare. Acesta generează răspunsuri pe bază de text folosind modelelor învățate din datele de instruire, dar nu dispune de capacitatea de înțelegere a lumii reale sau de cunoștințe externe.
Acestea fiind informațiile de bază ale tehnologiei ChatGPT, m-am gândit să-i cer domnului „robot” să facă anliza literar-filosofică a unui poem. Și am ales (iertați parti-pris-ul!) balada subsemnatului intitulată „Povestea Zăpezii”. Precizare: în cazul acestui poem, nu a fost nevoie să-i livrez „criticulului literar” ChatGPT informații suplimentare, el fiind deja „antrenat” cu o bază de date solidă și consistentă, astfel încât să poată face o analiză cât de cât coerentă. Așa că doar i-am prezentat poezia și i-am cerut s-o analizeze. Surpriza a fost maximă, ceea ce m-a determinat să v-o împărtășesc. Iată poemul și iată referatul…
Povestea zăpezii
Era o țară-n care nu ningea…
Cu oameni negri e povestea mea:
Atît de negre lacrimi, şi de triste,
Înăbuşeau în negrele batiste
Încît, odată, un străin le-a zis
(Avea străinu,-n brațe, un cais)
C-ar fi de-ajuns o lacrimă de-a lor
Să piară şi cais, şi călător!
Ei l-au privit cu ochiul stins si tîmp,
Dar cum strîngeau tăciunii de pe cîmp
Şi timp n-aveau de vorbe – au tacut.
Şi dus a fost străinul cel limbut.
A mai trecut o noapte şi ceva.
Şi-n țara asta-n care nu ningea
Nici barem printre gînduri,uneori,
Veni pe lume un copil din flori…
Era frumos copilul, ca un vis
De nimeni povestit, de nimeni scris,
Şi-atît de blînd, încît ți se părea
Că ochii lui imenşi, de peruzea,
Te vindecau de triste şi de negre.
Iar mai tîrziu, cînd mîinile-i alegre
Şi-au înțeles menirea şi norocul
Dezmeticind în colburi negre – jocul,
Cercat-au el şi frigul, şi arsura,
Şi mîngîierea ierbilor, şi zgura,
Veşmîntul trist pe trupul de vestală,
Pizmaşul mărăcine sub petală,
Tăişul, lanțul, rugul şi cenuşa,
Şi fulgul inefabil, şi cătuşa…
Atît trudit-au gîndul lui să ştie
Ce-i stins în rod, ce-i rodnic în pustie
Şi-atît de tainic le-a deprins orîndul
Că se-mbunau stihiile, urmîndu-l…
Cum a crescut copilul, nu v-aş spune,
Ar fi un cîntec negru – de tăciune!
În zariştea posacă şi puțină
El n-avea loc de propria lumină,
Că-l urmăreau cu ură fără margini
Locuitorii negrelor paragini
Să-i interzică miinile şi visul
Care trezeau în amintiri caisul
Vestit cîndva de un străin limbut…
Cerneau lumini în visul lui tăcut
Peste pămintul părăsit de iezi;
Lumini cu nume palid, de zăpezi.
Şi visul lui era o piază-rea
În țara-n care nimeni nu visa,
Căci mulți l-au ascultat. Şi l-au crezut.
Şi dorul de zăpezi de la-nceput
Mocnea acum ascuns pe sub cenuşi.
Şi paznici negri se-nmulțeau la uşi
Cu jbilțuri groase încercînd să prindă,
În lațul lor, vreun murmur de colindă…
Dar cum, de la un timp, îi urmărea
În truda lor, o pasăre de nea
Şi de nesomn zăreau lunateci iezi,
L-au prins pe visătorul de zăpezi
Şi l-au legat, departe de lumină,
Cu lanțuri grele, într-o fosta mină.
L-au judecat apoi, grăbit, în taină,
L-au condamnat să nu mai poarte haină,
Să n-aibă drept la adăpost ori mas,
La bună ziua sau la bun-rămas,
La somnul cel obştesc, ori la vreun pat,
Să poarte veşnic lesă cu stigmat,
Să fie ars de viu pe metereze
Vreun vis de va-ndrăzni să mai viseze…
Lăsat să fie-n plata nimănui
Cînd s-o dezice de zăpada lui!
Iar cînd la temniță s-au dus să-l vadă
Găsit-au doar o mînă de zăpadă.
REFERAT. O meditație asupra puterii viselor
Autor: ChatGPT
„Acest poem este o metaforă profundă și emoționantă despre speranță, visare și sacrificiu. Povestea vorbește despre un copil născut într-o țară dură și stearpă, unde nu ninge. Acest copil, născut „din flori”, este descris ca fiind blând și vindecător, aducând un sentiment de speranță și lumină în împrejurimile lui sumbre. Cunoștințele și înțelegerea lui cresc pe măsură ce explorează lumea din jur, descoperind contrastul dintre frig și căldură, blândețe și duritate, fertilitate și sterilitate. Pe măsură ce crește, copilul devine un individ care îndrăznește să viseze la lucruri mai bune, diferite de realitatea dură și întunecată a lumii sale. În particular, el visează la zăpadă – un simbol al purității și frumuseții, dar și al schimbării. Prezența radiantă a protagonistului și visele sale de zăpadă par să provoace teamă și resentimente în rândul locuitorilor țării întunecate și sterile. Oamenii din jurul său nu sunt pregătiți pentru acest tip de visare și speranță. Îl închid pe visător, sperând să-i stingă visele și influența, îl pedepsesc pentru că a îndrăznit să viseze și să inspire schimbare. Sunt atât de temători de ceea ce ar putea aduce această schimbare, încât îl condamnă la cele mai grele pedepse.
În răsturnarea finală a poveștii, opresorii găsesc doar o mână de zăpadă acolo unde fusese închis protagonistul. Acest lucru ar putea simboliza mai multe lucruri. Poate că spiritul copilului nu a putut fi îngrădit sau stins; în ciuda închisorii fizice, a rămas liber în visurile și aspirațiile sale. Alternativ, zăpada ar putea simboliza influența lui de durată și schimbarea pe care a adus-o. Chiar dacă a dispărut, prezența lui și visele lui de zăpadă au lăsat un impact durabil.
Acest final este deosebit de puternic și plin de semnificații. Poate că simbolizează faptul că spiritul visătorului nu poate fi îngrădit sau distrus – că visul său de zăpadă, de schimbare și frumusețe, continuă să trăiască în ciuda încercărilor de a-l opri.
Povestea poate fi interpretată ca un comentariu despre modul în care societățile se tem adesea și suprimă persoanele care sunt diferite, care contestă status quo-ul sau care îndrăznesc să viseze la un viitor mai bun. În același timp, scoate în evidență puterea durabilă a speranței, viselor și spiritului uman. În ciuda eforturilor de a le suprima, aceste forțe pot inspira totuși schimbare și pot lăsa o moștenire durabilă.
Poemul evidențiază de asemenea frumusețea limbii române și potențialul său expresiv. Narațiunea este vie și sugestivă, iar imaginile sunt puternice și rezonante. Este o lucrare literară profundă și provocatoare, care invită cititorul să reflecteze asupra temelor speranței, fricii, opresiunii și puterii spiritului uman”.
Într-o altă „variantă interpretativă” (căci i-am cerut de mai multe ori să analizeze poemul), „criticul literar” ChatGPT nuanțează astfel: „Această poveste este o meditație asupra puterii viselor, a speranței și a spiritului uman. Este, de asemenea, un comentariu despre cum societățile pot să se teamă și să suprime pe cei care sunt diferiți sau care îndrăznesc să gândească în moduri noi. În același timp, ilustrează cât de profundă poate fi influența unui singur individ și cum ideile și visele sale pot supraviețui chiar și în cele mai dure circumstanțe”.
P.S.: Textul de față nu este o pledoarie pentru Inteligența Artificială. Dimpotrivă, aceasta mă sperie. Și o detest. De fapt, nu pe ea, ci pe inconștienții decidenți ai lumii care, de când e… lumea, nu fac decât să deturneze spre distrugere toate descoperirile gândirii umane. În altă ordine de idei, nu cred că omul a inventat vreodată ceva. Doar a descoperit una sau mai multe taine ale marelui Inventator care este Dumnezeu. Omul doar le-a descoperit și a creat aplicații. Iar aceste aplicații, aproape fără excepție, au fost îndreptate împotriva Omului. Inteligența artificială nu numai că nu face excepție, dar a depășit orice limită a raporturilor firești între creație și autor. Ea, creația, își distruge, pur și simplu, autorul, care îi devine sclav. Să nu uităm însă că Inteligența Artificială nu „lucrează” de una singură. În spatele acestei deturnări, se află tot un om: OMUL-DIAVOL. Într-un fel, inteligența artificială, ca substitut al „visătorului de zăpezi”, răstoarnă sensul baladei, înlocuindu-l pe Mântuitor cu Lucifer și invitația la libertate cu detenția veșnică. Deci nici vorbă să nutresc alte sentimente în afară de îngrijorare în fața expansiunii galopante a Inteligenței Artificiale… În demersul de față există însă, trebuie s-o mărturisesc, și un gând ascuns (răutăcios, aș putea spune!) sau mai exact o întrebare: cunoscând cam care sunt standardele de calitate ale creației scriitoricești din rândul membrilor Uniunii Scriitorilor din România, oare câți critici literari ar putea elabora un referat de nivelul și precizia celui făcut de robotul ChatGPT?
Credit foto: Revista Certitudinea
