Sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Au fost vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane, precum și localurile publice, fiind purtate discuții atat cu agenții economici, cât și cu cetățenii, cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială, a programului de funcționare și comercializarea de băuturi alcoolice persoanelor aflate în stare de ebrietate.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și au fost instruiți 10 agenți economici.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind conviețuirea socială, abateri la regimul rutier și nerespectarea prevederilor legale privind Codul fiscal.