La data de 24 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de alcool sau de substanțe psihoactive, precum și pentru impunerea unui climat de ordine si siguranță publică în rândul cetățenilor.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 100 de persoane, 24 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament în societate, 4 persoane au fost supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise și o persoană a fost condusă la sediul poliției, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Totodată, au fost controlate 51 de autoturisme și 18 societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 8.000 de lei.