🚨🚒🔥Alarma a fost dată de un localnic, iar la fața locului s-au deplasat imediat un echipaj de intervenție de la Garda de Intervenție Trușești cu o autospecială de stingere, dar și membrii serviciului voluntar din comună. Pompierii au constatat că ardea un depozit de furaje, iar flăcările se extinseseră și la o anexă. Concomitent cu acțiunea de stingere, salvatorii au acționat și pentru limitarea extinderii acestora la o casa de locuit din imediata apropiere. Au ars aproximativ 60 de tone de furaje și o bucătărie de vară, iar în acest moment incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea tuturor focarelor.
ISU Botoșani recomandă respectarea câtorva reguli pentru depozitarea furajelor:
– furajele trebuie depozitate la distanță de siguranță față de locuințele proprii sau ale vecinilor
– evitați depozitarea furajelor pe căile de acces sau in apropierea acestora și sub rețelele de transport a energiei electrice.
– interzicerea accesului și jocului copiilor în cadrul depozitelor de furaje sau în apropierea acestora
– interzicerea fumatului sau a focului deschis în apropierea furajelor.
Credit foto: ISU Botoșani