Ioan Ianolide este un scriitor roman, marturisitor al inchisorilor comuniste, renumit pretutindeni pentru cartea sa, „Intoarcerea la Hristos”. In cartea sa, Ianolide creioneaza un portret filocalic al marturisitorului crestin din inchisorile comuniste, prin consemnarea faptelor lui Valeriu Gafencu, precum si un comentariu teologic asupra ideologiei comuniste.
Despre viata sa nu se stiu foarte multe, el fiind cunoscut mai ales ca prieten de suflet al lui Valeriu Gafencu, acesta din urma numit „Sfantul inchisorilor”. Pana si in manuscrisul sau, in baza caruia a fost editata cartea postuma, autorul da foarte putine date despre el insusi.
Ioan Ianolide
Ioan Ianolide s-a nascut in anul 1919, intr-o familie foarte bogata si credincioasa din localitatea Dobrotesti, judetul Teleorman. In pofida numelui sau neobisnuit pentru pamantul romanesc, cat si a faptului ca in satul natal locuiau o seama de macedoneni, el a fost roman, nascut la nord de Dunare.
Inca din liceu, fiind preocupat de soarta tarii, Ianolide s-a inscris in Fratiile de Cruce, organizatii de tineret infiintate langa Miscarea Legionara. In anul 1941, odata cu inabusirea de catre comunisti a revoltelor legionare, pe cand era student in anul II, la Facultatea de Drept din Bucuresti, Ianolide este arestat de securitate. Dupa anchetare, el este condamnat la inchisoare pentru a fi facut parte din Fratiile de Cruce, asociate cu legionarii.
Fara nici o vina declarata, Ioan Ianolide a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare. Mai apoi, vreme de 23 de ani, Ioan Ianolide a patimit in mai multe inchisori comuniste ale vremii, precum Aiud, Pitesti si Targu Ocna. Ajuns in inchisoarea de la Aiud, studentul Ioan Ianolide a fost incadrat ca membru in „grupul mistic”, lucru repetat intocmai si in inchisoarea din Targu Ocna. In anii grei de inchisoare, Ioan Ianolide a fost prieten de taina cu Valeriu Gafencu, cu Marim Naidim si cu Virgil Maxim, impreuna constituind un simbol al rezistentei prin credinta.
In anul 1945, Guvernul a hotarat ca inchisorile sa se autofinanteze, prin munca detinutilor. Anul urmator, in 1946, conducerea inchisorii Aiud a hotarat ca detinutii sa munceasca pe campurile din jurul inchisorii, munci agricole, impartiti pe grupe. Pe atunci, in Aiud erau inchisi in jur de opt mii de legionari si simpatizanti ai acestora. Bucurandu-se de oarecare drepturi, prin iesirea la munca, reprezentantii legionari au fagaduit ca nici unul dintre detinuti nu va evada, lucru implinit intocmai pana in anul 1948.
Grupele au fost alcatuite in functie de dorintele fiecaruia. Astfel, grupa alcatuita din Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu si altii asemenea lor, a fost delegata sa munceasca pe podgoriile din localitatea Galda de Jos, judetul Alba Iulia. Colonia acestora avea se bucura de un regim cu mult mai ingaduitor decat altele asemenea lor: munceau la camp, se gospodareau singuri, mergeau in satul din apropiere, citeau carti, scriau acasa si primeau vizite.
In colonia de munca din Galda de Jos, tanarul pe atunci Valeriu Gafencu era vizitat des de mama si de surorile lui. Cu aceasta ocazie, prin scrisori si vizite, Ioan Ianolide s-a indragostit de sora mai mare a lui Gafencu, anume Valentina, care avea pe atunci 24 de ani. Astfel, in anul 1946, chiar daca Ianolide mai avea de ispasit inca vreo 20 de ani de inchisoare, la casa din via de la Galda de Jos, va avea loc logodirea acestuia cu Valentina Gafencu.
In anul 1948, studentii din inchisoare Aiud, printre care si Ianolide si Gafencu, au fost mutati in infricosatoarea inchisoarea din Pitesti, pentru „reeducare”. Aceasta „reeducare” reprezenta un sistem diabolic de dezumanizare, prin torturi fizice si psihice. In celulele din Pitesti, condamnatii erau ca si morti, nimeni nemaiputand lua legatura cu acestia. Deoarece studentii Ianolide si Gafencu se imbolnavisera de tuberculoza, ei au fost scutiti de la procesul de „reeducare”.
In anul 1949, cei doi au fost transferati la inchisoarea Vacaresti, fara a li se acorda nici o ingrijire medicala, iar mai apoi, in anul 1950, ei au fost mutati la inchisoarea Targu Ocna. Aceasta ultima inchisoare era un fel de spital pentru condamnati, insa ingrijirile de aici erau mai mult cu numele, decat cu fapta. Chiar si asa, mancarea, aerul si conditiile din celula erau ceva mai bune decat in alte inchisori. Valeriu Gafencu va trece la cele vesnice in inchisoare, in ziua de 18 februarie 1952.
Ioan Ianolide a fost eliberat din inchisoare in anul 1964, multumita Decretului de eliberare generala a condamnatilor pe motive politice. Trenul in care calatorea liber, dupa mult prea multi ani, l-a adus pe Ianolide pe peronul Garii de Nord, din Bucuresti. Logodnica lui, care i-a fagaduit ca o sa-l astepte pana la moarte, se casatorise cu un an in urma, dupa ce l-a asteptat vreme de 18 ani, fara a sti nimic despre el. Mai apoi, se va casatori si el, cu Constanta, o femeie buna si credincioasa.
Ioan Ianolide a trecut la cele vesnice in data de 5 februarie 1986, fiind inmormantat in cimitirul monahal de la Manastirea Cernica. Ianolide isi scrisese memoriile in taina, intre anii 1981-1984, ascunzandu-le in interiorul a trei lampi de camera, lucrate de el insusi. Dupa moartea lui, cele cateva mii de pagini de manuscris au fost daruite de sotia lui unui prieten de inchisoare, spre a le trece granita.
Dupa anul 1989, manuscrisul s-a intors in tara, unde a poposit prin mai multe dulapuri ale unor fosti detinuti, pana ce au ajuns la Manastirea Diaconesti. Intr-o nota marginala, Ianolide isi insemnase dorinta ca monahii sa fie cei care sa ii editeze lucrarea, ei fiind in masura sa inteleaga totul. In anul 2006, la exact 20 de ani de la adormirea lui in Domnul, marturisitorul Ioan Ianolide ajunge sa fie cunoscut in toata lumea, prin cartea lui, „Intoarcerea la Hristos”. Cartea a vazut lumina tiparului multumita maicilor de la Manastirea Diaconesti, precum si Editurii Christiana.
*Articol semnat de Teodor Danalache.
Credit foto / Sursa: NapocaNews