În a douăzeci și șasea zi a lunii iunie se pomenesc: Preacuviosul Părinte al nostru David cel din Tesalonic (sec. VI), Preacuviosul Părinte al nostru Ioan (episcopul Goţiei) și Cuviosul Antion.
Preacuviosul David s-a născut și a crescut în marea cetate a Tesalonicului. Încă de mic copil i-a plăcut nevoința, lepădându-se de lume și de toate tentațiile ei. Sfântul David își lasă părinții, rudele dar și toți prietenii în urma și urmează calea Domnului, alegând să îl cinstească și slăvească pe Dumnezeu. A intrat ca monah în mănăstirea Sfinților Mucenici Teodor și Mercurie, care se mai numea „Cunuliaton” sau „a celor cu glugă”.
Acolo își găsește liniștea interioara, unde își petrecea timpul cu rugăciune. A dat dovada de înfrânare și smerenie mai mult de toate celelalte, știind îndeajuns de bine că toate tentațiile l-ar fi dus la pierzanie. Zi și noapte citea neîncetat Scripturile și se minuna de toate faptele bune pe care Sfinți le săvârșeau. Mai mult, afla de cum aceștia l-au cinstit și slăvit pe Dumnezeu și cel mai mult admira viața Sfinților stâlpnici Simeon și Daniil. Exemplele sfinților din Vechiul Testament, mai ales acela al Prorocului și regelui David, care vreme de trei ani a cerut „bunătate, știință și pricepere”, l-au îndemnat pe Cuviosul David să ia hotărârea de a trăi vreme de trei ani într-un migdal, până când Domnul Îi va arăta voia Sa și-i va dărui pricepere și smerenie.
Din acel loc predica Evanghelia, sfătuindu-i și alinându-i pe cei care veneau la el. La capătul celor trei ani, un înger al Domnului i s-a arătat Cuviosului, spunându-i că cererea sa a fost auzită și că nevoința sa de a trăi într-un copac vreme de trei ani a luat sfârșit. Îngerul i-a spus să coboare din copac și să-și continue viața ascetică într-o chilie, slăvind și binecuvântând pe Domnul. Sfântul a împărtășit această vedenie ucenicilor săi, cerându-le să-l ajute la ridicarea unei chilii. Vestea aceasta a ajuns repede la urechile Arhiepiscopului Tesalonicului, Dorothei, fiind apoi aflată și de locuitorii orașului. După construirea chiliei, Sfântul Cuvios David a petrecut ca zăvorât vreme de mai mulți ani. După mulți ani de viață stând zăvorât, Cuviosul David a ieșit la lumina zilei. Înfățișarea sa se schimbase: părul îi cădea până la brâu, iar barba îi ajungea până la tălpi, în vreme ce chipul îi strălucea ca soarele. Însoțit de doi ucenici ai săi, Teodor și Dimitrie, Cuviosul a pornit către capitală. Credincioșii din lumea întreaga îl cunosc ca fiind un înger cu trup de de om. De-a lungul vieții sale cuvintele lui au mângâiat sufletele creștinilor, în timp ce gândul său și-l înălța spre înălțime dumnezeiască. Faima sa mergea înainte, așa că, la sosirea în Constantinopol, întreg orașul i-a ieșit în întâmpinare. Primirea sa de către Împărăteasa Teodora, soția lui Iustinian, onorurile și respectul ce i se arătau au impresionat întreaga asistență. Teodora a intrat repede în acțiune, așa că, la întoarcerea lui Iustinian dintr-o călătorie oficială, i-a prezentat acestuia o imagine favorabilă a Cuviosului. Ca urmare, Iustinian l-a invitat să apară în fața senatului. Cuviosul David s-a prezentat în fața Senatului ținând în mână tămâie și foc care nu-i ardeau carnea. Înfățișarea Sfântului precum și minunea pe care o văzuseră cu ochii lor au contribuit la crearea unui climat de teamă și străpungere, iar împăratul a răspuns prompt cererii Cuviosului David.
Purtând aceste vești bune, Cuviosul a plecat către Tesalonic, dar nu avea să vadă cetatea decât de departe, căci, abia trecând vasul cu care călătorea de peninsula Halkidikí, Cuviosul și-a dat sufletul în mâinile Domnului. A trecut la cele veșnice la data de 25 iunie 535.
Surse: https://pravila.ro/sfantul-cuvios-david-din-tesalonic-26-iunie/
