LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu – 23 Februarie: Masacrul din Pădurea Olănești sau Masacrul de pe Nistru.
La începutul anilor ’30, când foametea organizată de către bolșevici pe teritoriul Ucrainei adusese populația la disperare,tot mai mulți oameni din regiunea transnistreană, aflată în componența Uniunii Sovietice, încercau să treacă Nistru în Basarabia românească pentru a-și salva viața. Una dintre aceste încercări ale românilor transnistreni de a traversa Nistru pentru a ajunge în România, s-a încheiat în mod deosebit de tragic . Astfel, în noaptea de 23 spre 24 februarie 1932, în jurul orei 1 pe malul stâng al Nistrului controlat de către sovietici, în dreptul comunei Olănești din România, s-au auzit rafale puternice de mitralieră şi bubuituri de grenadă. Zgomotele ce s-au auzit timp de aproximativ o ora s-au amestecat în noapte cu țipete de groază, gemete de răniți și de muribunzi aflați în agonie. După un timp pe malul românesc a apărut un grup de douăzeci de refugiaţi moldoveni îngroziţi și cu privirile rătăcite, spunând că opt dintre ei sunt răniţi de gloanţe. De la ei autoritățile române au aflat că au fost peste şaizeci de români transnistreni ce doreau să fugă din „raiul comunist” și au pornit spre malul Nistrului prin pădurea Olăneşti pentru a trece în România. Însă au fost surprinşi de grănicerii sovietici care au deschis focul asupra lor fără somație, dezlănțuind măcelul . Astfel, mai bine de patruzeci de români transnistreni, printre care erau femei şi copii, au plătit cu viaţa încercarea lor de a trăi în libertate alături de fraţii lor din România. Pentru grănicerii sovietici nu a contat că în fața lor se aflau copii, bătrâni sau femei, ci au tras fără niciun fel de discriminare cu mitralierele si aruncătoarele de grenadă. În acei ani pe segmentul de frontieră dintre România si Uniunea Sovietică , aproape în fiecare noapte se auzeau împușcături,iar documentele vremii arată că printre victimele grănicerilor sovietici erau si cetățeni de alte etnii ce încercau să-si găsească salvarea în România. La un moment dat văzând amploarea fenomenului și dramele prin care treceau refugiații transnistreni,Guvernul român a încercat negocieri cu partea sovietică pentru a-i aduce în țară pe toți români transnistreni ce doreau să vină în România, însă acest demers a fost refuzat categoric de către sovietici, pe motiv că în Uniunea Sovietică se trăiește mult mai bine decât în România. În ceea ce privește Masacrul de la Pădurea Olănești, el a fost discutat chiar în Parlamentul României în ziua de 24 februarie 1932 , iar prim ministrul de atunci , istoricul Nicolae Iorga, a spus cea ce se petrecea la graniţa de pe Nistru, sunt „acte de sălbăticie fără pereche împotriva unei populații pașnice. Cu toate acestea nu s-au putut lua măsuri concrete de soluționare a acestei crize umanitate deoarece, după cum am mai spus, relațiile româno – sovietice erau foarte tensionate, iar sovieticii tratau acuzele care li se aduceau ca fiind propagandă naționalist românească fără nici o legătură cu realitatea. La nivel internațional „masacrul de pe Nistru” au fost prezentate de către Guvernul României sub forma unui memorandum adresat Ligii Națiunilor, însă nici forul internațional nu a luat vreo măsură care să ducă la rezolvarea acestei probleme, rămânând ca și in continuare statul român să găsească soluții pentru salvarea refugiaților transnistreni.
Credit foto / Sursa: Lecția de istorie
