În 1941, cu siguranţă, Antonescu se dovedise, înainte de orice, omul faptelor. La 22 iunie 1941, el a răspuns exemplar pentru riscul imens asumat – un război împotriva URSS, pentru distrugerea pericolului comunist şi eliberarea provinciilor istorice ocupate de Kremlin în 1940.
Cum am precizat, Războiul României a fost unul drept de la un capăt la altul, în mod precis de la 22 iunie 1941 şi până la trădarea internă, cu ramificaţii internaţionale, din 23 august 1944.
De altfel, chiar la 1 iunie 1946, în ziua execuţiei, care a amintit, potrivit voinţei Învingătorilor de moment, de un veritabil masacru, Mareşalul Antonescu a transmis mamei sale, în cursul ultimei lor întâlniri, la Jilava, această declaraţie cu valoare de testament: « DACĂ MOR, ESTE PENTRU BUCOVINA ŞI BASARABIA. DE-AR FI SĂ REÎNCEP, AŞ FACE LA FEL! »
În context, se impune această precizare: Războiul din Est al României nu a avut absolut nici o legătură cu holocaustul brun, nazist, nefiindu-i nici cauză şi nici efect. A suportat însă toate consecinţele holocaustului roşu, sovietic, atât după 1944, dar şi… anticipat, în 1940-1941, în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei ocupate de Armata Roşie în urma notelor ultimative ale lui V. M. Molotov din 27-28 iunie 1940.
Este mai puţin cunoscut că, în noaptea de 21/22 iunie 1941, în orele care au precedat nemijlocit atacul din zorii zilei, Ion Antonescu, în prezenţa generalului Eugen Ritter von Schobert şi a unor ofiţeri germani şi români, în trenul de comandament «Patria», garat în staţia Piatra Neamţ, a prevestit acţiunea militară «dreaptă şi sfântă» proiectată: «Domnule General, Domnilor, vă anunţ că în această zi a sosit ceasul luptei pentru a şterge pata de dezonoare de pe fruntea Ţării şi de pe stindardele Armatei. Peste puţin timp, în faptul acestei zile, Armata Ţării va primi ordinul să treacă Prutul spre a împlini trupul Ţării, aşa cum a fost lăsat de la Basarab…».
Au urmat, în fapt, două documente de amplă rezonanţă istorică, atât Ordinul către Armată dar şi Proclamaţia către Ţară, esenţiale din multiple puncte de vedere, dar înainte de orice pentru declanşarea operaţiunii militare şi constatarea intervenţiei stării de casus belli între România şi URSS, pentru definirea precisă a ţelurilor de război – eliberarea provinciilor istorice şi a Românilor subjugaţi prin forţă în 1940 de către Imperiul roşu stalinist şi sensul cruciadei anticomuniste, angajată pentru prevenirea pericolului unei viitoare cotropiri sovietice.
Ambele documente, exprimând forţa şi hotărârea în acţiune, l-au dezvăluit fără dificultate pe autorul mesajului, care, dacă acceptăm, cum se cuvine, că stilul reprezintă Omul, atunci acesta a fost Antonescu, care, de altfel, după cum vom constata, a intervenit personal în text. După cum a fost şi în intenţia autorului, documentele erau şi au rămas, o dată cu desfăşurarea evenimentelor, apoi cu trecerea deceniilor, inclusiv a celor ce vor să vină, piese de referinţă pentru orice antologie a demnităţii naţionale.
Titlul original al studiului: „Să ne toarcem din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie drumul viitorului” (fragment)
Surse: ziaristionline.ro
