În memoria eroilor români, 150 de cruci de lemn au fost amplasate, sâmbătă, în Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului, de către membrii unor asociaţii româneşti din întreaga ţară, după ce parcela românească, amenajată în anul 2019 de Primăria Dărmăneşti, a fost desfiinţată printr-o decizie a instanţei, arată Adevărul.
Aproximativ 250 de persoane, membri sau simpatizanţi ai asociaţiilor Calea Neamului şi Frăţia Ortodoxă, cărora li s-au alăturat şi alte persoane, din numeroase judeţe ale ţării, au intrat în Cimitirul Internaţional al Eroilor de la Valea Uzului şi pe locul parcelei româneşti au organizat un adevărat şantier, mai precizează Adevărul.
Iniţiatorul acţiunii, preşedintele Asociaţiei Calea Neamului, Mihai Tîrnoveanu, a declarat presei că aceste cruci au fost amplasate pentru a cinsti memoria eroilor Armatei Române din Primul Război Mondial, se va solicita avizul Oficiului Naţional Cultul Eroilor şi a avertizat că dacă se va contesta în instanţă amplasarea acestor cruci şi ele vor fi înlăturate, a doua zi vor fi amplasate din nou, relatează cei de la Monitorul Apărării și Securității.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat, sâmbătă, că amplasarea crucilor pentru eroii români în cimitirul de la Valea Uzului constituie infracţiune, susţinând că acestea au fost puse, fără niciun aviz, în locul unde sunt înmormântaţi militarii maghiari, mai adaugă Adevărul.
La începutul săptămânii, presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, propunea un acord administrativ intre CJ Bacau si CJ Harghita, pentru amplasarea unor cruci in memoria militarilor români, iar propunerea a fost deja transmisă către CJ Harghita si către Primăria Sanmartin, conform bacau.net.
De asemenea, autorităţile locale şi judeţene din Harghita şi Bacău şi reprezentanţi MApN s-au întâlnit în luna iunie, după ce crucile pentru militarii români din Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului au fost îndepărtate, s-a discutat chiar ca eroii din diferite naţiuni să aibă locuri delimitate,
Pe 29 iunie, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a anunţat că Primăria Dărmăneşti a pus în aplicare sentinţa definitivă a Curţii de Apel Bacău şi a înlăturat crucile ridicate acolo pentru eroii români, dar şi monumentul amplasat în incintă.
Credit foto: FB Balan Ștefan / Monitorul Apărării și Securității